101 femei fericite au ales viața copiilor lor

Ștefania L.

Gravidă într-a zecea. Cum să renunți la o ființă căreia tu însăți i-ai dat viață?

21 oct 2017

Am  decis să scriu această povestire cu scopul de a-mi înfățișa lumii propria mea viață care nu a fost una tristă, chinuită, ci una împlinită și fericită, deoarece „Fiecare viață este un dar”.

Totul  a început într-o toamnă ploioasă, când destinul meu a luat o întorsătură radicală. Eram în clasa a X-a și pot să spun că împlinirea mea ca adolescentă era completă. Învățam la cel mai bun liceu din oraș și viața îmi rezerva mii de surprize, pentru care eu nu eram încă pregătită.

Un strigăt mut, dar în același timp chinuit îmi domina corpul. Nu știam ce se întâmplă cu mine, dar mai târziu bănuielile mi-au fost confirmate. Aveam să devin mamă la o vârstă atât de fragedă! Totul s-a întâmplat foarte repede, fără să-mi dau seama ce se petrecea cu mine, însă voiam cu orice preț să apăr îngerul care cu fiecare lună creștea și își crea un loc tot mai important în inima mea.

Prietenii mereu îmi spuneau să renunț la el, fiindcă, odată cu el, și eu voi avea o viață grea și chinuită. Eu nu m-am gândit nicio clipă să renunț la acest dar minunat pe care mi l-a dăruit Dumnezeu, de aceea l-am protejat și i-am dăruit tot timpul meu, pentru a se simți iubit. Chiar dacă nu-i cunoșteam nicio părticică din corp, era copilul meu și îl iubesc nespus de mult. L-am păstrat doar pentru mine, simțindu-i fiecare bătaie, care reușea să mă emoționeze până la lacrimi.

Între mine și bebelușul meu a existat o legătură  strânsă, care nu putea fi destrămată de nimeni și nimic. Eram pentru prima dată mamă și de aceea îi urmăream cu atenție fiecare reacție. Prima noastră comunicare a fost  prin intermediul burticii, în a patra lună, când, plină de speranță, i-am spus să dea din picioruș dacă este băiețel și el mi-a răspuns afirmativ. Nu poate fi explicat sentimentul pe care l-am simțit. Era unul care doar într-o secundă îți umple sufletul de speranță, de bucurie, dar în același timp și de teamă, deoarece ești responsabilă de viața care crește înăuntrul tău.

Pe perioada sarcinii am avut o grijă imensă cu el, deoarece era cel mai de preț  lucru care mi-a fost dat de Sus. Nu doream sub nicio formă să-l avortez, deoarece o mamă care își reneagă propriul copil va fi plină de durere și de remușcarea că a avut șansa să-l îmbrățișeze, însă n-a făcut-o.

Au  fost multe împliniri ca mamă, dar, pe lângă aceste împliniri, au fost și o mulțime de momente care vroiau să mă facă să renunț, să mă dau bătută. Însă acestea n-au făcut altceva decât să mă întărească. Oamenii sunt răi și niciodată nu vei putea să-i schimbi, oricâte fapte bune ai face. De aceea, trebuie să ții capul sus și să mergi  mai departe cu speranța că Dumnezeu îți pregătește și ție zile de glorie. Inima mea a fost plină de emoții atât pozitive cât și negative. Cei din jurul meu nu vroiau decât să mă facă să sufăr, însă, cu ajutorul persoanelor dragi, am reușit să trec peste aceste jigniri.

Întrebarea mea este cum poți să renunți la o ființă căreia tu însăți i-ai dat viață, care dorește să trăiască, care vrea să-i dai șansa să te iubească ca mamă. Cum poți să renunți atât de ușor la propria ta creație? Cum ar fi fost să renunțe și Dumnezeu Tatăl la noi, să ne lase în voia uitării pe noi, care suntem fiii  Lui? Experiența mea nu a fost una fericită, dar mi-am asumat greșeala făcută și pot să afirm că această întâmplare m-a făcut să îmi dau seama de importanța vieții unui om. Știu că nu sunt un model de urmat, deoarece la vârsta mea trebuia să mă ocup de școală, însă sper că povestea mea să fie luare de minte. Băiețelul meu acum este mare, are opt luni și în fiecare zi mă face tot mai fericită. Mă mândresc cu el, deoarece este copilul meu scump și iubit.

De câte ori îmi întâlnesc „prietenii” aceia care doreau să renunț la el, le amintesc că băiatul meu este o minune care a avut norocul să nu fie ucis de propria mamă, este o persoană care are la fel ca noi are o inimă și har primit de la Dumnezeu, de aceea are tot dreptul să trăiască, fiindcă el nu a comis nicio greșeală. Nu am cui să mulțumesc pentru această minune, numai lui Dumnezeu, fiindcă doar El a fost alături de mine în aceste clipe de încercare și neliniște. Sper ca pe viitor să nu se mai comită atâtea nedreptăți și să apreciem fiecare viață, deoarece, fără voia mamelor noastre, nici noi nu am fi existat.

(Eseu trimis la concursul de eseuri pro-viață organizat, cu ocazia Marșului pentru viață 2015 - „Fiecare viață este un dar”. Sursa: Studentipentruviata.ro)

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.